Despre noi

the-girls-enter-the-doors-of-a-blue-bus-that-has-arrived-at-the-bus-stop-.jpg
Despre...

Societatea Regio Serv Transport  SRL este o societate înființată prin asocierea Consiliului Local Buftea și Consiliul Local Corbeanca în anul 2019, pentru a opera transportul public de călători în regiunea București-Ilfov.

În data de 14.05.2021 a fost semnat Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători în regiunea București-Ilfov, de urgență pe o perioadă de 1 an.

Începând cu data de 15.05.2021 operatorul Regio Serv Transport a început să opereze cele două trasee din interiorul localitații Buftea, respectiv 462 și 466 pe traseul Buftea-Remat Chitila.

Societatea noastră dispune de un parc auto format din 4 autobuze marca Isuzu, model Citimark, an de fabricatie 2011, euro 5, cu o capacitate de 60 de locuri pe scaune si în picioare, cu podea coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu handicap, aer condiționat, încălzitor independent de motor, clasificate de către Registrul Auto Român la categoria IV si 2 autobuze marca VDL, model 403E1, an de fabricatie 2012, euro 5, cu o capacitate de 73 de locuri pe scaune si în picioare, cu podea coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu handicap, aer condiționat, încălzitor independent de motor, clasificate de către Registrul Auto Român la categoria IV.

Titluri De Calatorie

Titlurile de calatorie se achizitioneaza de pe platforma online STB SA ori cu ajutorul aplicatiei mobile INFO TRANSPORT BUCURESTI

Istorie...

În urma discuțiilor purtate de către reprezentanții Primariei Buftea, Primariei Chitila și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucuresti Ilfov, s-a ajuns la un acord prin care operatorul Regio Serv Transport își prelungește traseul liniilor 462 respectiv 466 până la Primaria Chitila, folosind 3 stații de urcare/coborare pe semicursă aferente liniilor operate de către operatorul Ecotrans STCM, începând cu data de 24.05.2021, asigurandu-se astfel interconectarea transportului public de călători între cele două localități.

Cele doua trasee deservesc aproximativ 80 % din populația orașului Buftea, circulând pe următoarele rute

462: Cartier Studio(capăt de linie Studiourile Media Pro), Sos. București-Târgoviște, Bd. Mihai Eminescu, Str. Șantierului, Str. Viilor, Șos. București-Târgoviște, Str. Știrbei Vodă, Str. Cloșca, Aleea cu Brazi, Str. Independenței, Str. Milano, DN7, Șos. Banatului, Primăria Chitila (capăt de linie);

                              466: Cartier Studio (capăt de linie Studiourile Media Pro), Șos. București-Târgoviște, Bd. Mihai Eminescu, Str. Șantierului, Str. Viilor, Șos. București-Târgoviște, Str. Știrbei Vodă, Str. Iuliu Maniu, Str. Abator, Str. Vlăsiei, Str. Agricultori, Str. Milano, DN7, Șos. Banatului, Primăria Chitila (capăt de linie).

Prezent...

Din câte se poate vedea din traseele celor două linii, acestea asigură accesul elevilor la școlile din localitate, având stații în apropierea acestora, asigură legătura cu trenurile care tranzitează sau au capăt de linie la gara Buftea având stație pe Str. Șantierului, în vecinătatea Gării Buftea, iar din orarul de plecare din stații se poate observa că există o corelare între transportul rutier și cel feroviar.

Tariful de călătorie metropolitana este cel practicat de STB SA și anume 3lei/călătorie, STB SA fiind și operatorul care emite orice tip de titlu de călătorie. Titlurile de călătorie se pot achiziționa de la orice punct de vânzare STB, prin SMS la numărul de telefon 7458, on-line, BPay sau ATM. In autobuze se poate plăti cu cardul contactless direct la validator. Toate aceste informații legate de modalitățile de achiziționare a titlurilor de călătorie se regăsesc pe site-ul STB S.A.

Prin H.C.L. nr.24/14.02.2019, veteranii de razboi, invalizii și văduvele de razboi, foștii deținuti politici deportați, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, elevii orfani și elevii cu cerințe educaționale speciale, toți cu domiciliul în orașul Buftea, beneficiază de gratuitate la transportul public de călători pe traseele operate de către Regio Serv Transport SRL.

Elevii în vârstă de până la 21 de ani din învățământul obligatoriu, profesional și liceal acreditat/autorizat din unitățile de învățământ de pe teritoriul UAT Buftea precum și donatorii de sânge, beneficiază de reducere cu 50% a prețului abonamentului în conformitate cu H.C.L. nr.24/14.02.2019.

Viitor...

Pentru viitor ne dorim să mărim parcul auto pentru a putea opera și traseul 463 Buftea-Corbeanca și retur, traseu alocat societății Regio Serv Transport SRL, prin programul de transport întocmit de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov .

Info Transport Bucuresti si Imprejurimi

Descarca aplicatia “Info Transport Bucuresti” si poti sa descoperi toate traseele, sa cumperi bilet cu SMS/Card online si primesti notificari despre starea traseelor din apropierea ta.

Scroll to Top